Salut! După ceva timp de mers, am ajuns în orașul Hunedoara, iar prima oprire a fost la "Castelul Corvinilor".
"Castelul Corvinilor" este un castel medieval, din orașul Hunedoara, a cărui construcție a fost începută în secolul XV de către Iancu de Hunedoara. Cu trecerea timpului, diverșii stăpâni ai castelului au adus modificări, și au adăugat elemente noi, structurii acestuia.
Am vizitat singur castelul, Deea a zis că deja a vizitat castelul, când era la liceu, iar lui Emi, îi placea să stea cu mama lui.
Cum castelul a fost construit pe o stâncă, la baza căreia curgea un pârâu, singura intrare în castel era poarta principală, și lungul pod de câțiva zeci de metri, care făcea legătura între poarta principală și țărm. După ce am trecut de poarta principală, am vizitat pivnițele, unde erau prezentate metode medievale de tortura și execuție. Pe peretele interior, deasupra ușii erau pictați Matei Corvin și stema Ungariei (Transilvania a aparținut cândva Ungariei).
Curtea interioară avea formă dreptunghiulară, iar din aceasta se poate intra in toate cele 4 flancuri ale castelului (est, vest, sud, nord). Printre camerele vizitate, cele mai mult mi-au plăcut camera tronului, dormitorul regelui, dormitorul reginei, sala armelor, și sala meselor. Mi-a plăcut, de asemenea, vizita în turnuri. Pentru a urca în turnuri, a trebuit să urc pe scări în formă circulară, destul de amețitoare. Din unul din turnuri, se vedea parcarea în care au rămas mașina, Deea și Emi. După o scurtă conversație, cu Deea, am descoperit unde se află și mașina și le-am făcut cu mâna.
La sfatul Deei, am vizitat și fântâna, despre care circulă o legendă. Se spună că fântâna a fost săpată în stâncă de trei prizonieri turci, în schimbul eliberării lor de către rege. Când fântâna a fost finalizată , regele deja murise, iar regina a refuzat să elibereze prizonierii, încălcând astfel promisiunea regelui. Unul dintre prizonieri a scris pe stâncă, un mesaj pentru regină, "apă ai, inima n-ai."
Când eram în zona fântânii, am stat de vorbă cu unul dintre cei care se ocupau cu restaurarea castelului, a zis că "nu au voie să modifice nimic, unde era cărămidă, trebuie să rămână cărămidă, unde e stâncă, piatră, trebuie să rămână stâncă, piatră.".
În frumoasa mea vizită la acest castel, am văzut și o minunată expoziție de pictură, și am rămas surprins de cât de mulți turiști străini au venit să viziteze castelul; în jurul meu am auzit vorbindu-se maghiară, germană, și spaniolă.
O vizită foarte frumoasă.
