Cluj Napoca și împrejurimile

24.12.2022

Salut, azi o să vorbesc despre o mică excursie pe care am făcut-o în județul Cluj, în primăvara anului 2014.


În anul 2014, eram membru al unei asociații de voluntariat din Predești, iar cu ajutorul World Vision România, am reușit să plec, timp de 3 zile, într-o excursie în județul Cluj, excursie în care am vizitat orașul Cluj-Napoca, dar și alte asociații de voluntariat din județ.


În prima zi, am plecat cu microbuzul, din Craiova, am luat prânzul la Hotel Astoria, iar, apoi, am mers în prima localitate, Dezmir.


Dezmir este un sat majoritar românesc, al comunei Apahida, din județul Cluj. Am ajuns la Dezmir în jurul orei 16:00, iar primul lucru pe care l-am făcut, a fost să mergem la școala din localitate, locul unde se afla sediul asociației. Am rămas surprins, la modul plăcut, de ceea ce am văzut acolo. Sediul asociației era plin cu costume tradiționale, specifice locului, create de femeile de acolo, costume de diferite mărimi și cu diferite motive florale. Tot acolo am văzut și foarte multe obiecte din lemn, din pământ, create de meșterii locului, însă cel mai mult mi-a atras atenția, războiul de țesut pe care l-am găsit acolo. Un lucru de remarcat este faptul că asociația din Dezmir, aproape ajunsese în stadiul de a se finanța singură, prin vânzarea de obiecte create de membrii asociației.


După vizita la Dezmir, am ajuns în Cluj-Napoca și ne-am cazat la Hotelul Granata. Seara, am făcut o vizită în centrul orașului Cluj-Napoca; am văzut statuia lui Mihai Viteazul, ruinele romane, statuia lupoaicei cu Romulus și Remus. Tot în prima zi, am vizitat o catedrală romano-catolică, foarte frumoasă.


Ziua a doua, a început cu vizita într-o comunitate de rromi, unde am văzut mica lor asociație. Asociația lor se baza pe oferirea unui cadru cât mai frumos, comod, plăcut, copiilor care învățau în școala din sat; un loc unde să se poată distra dar și să învăța.


Ziua a continuat cu vizita în satul Mera. Ceea ce m-a uimit cel mai mult la satul Mera, a fost faptul că, cu o populație majoritar maghiară, pe străzi, aproape la fiecare pas, era atârnat câte un steag al României. În Mera, am vizitat o familie de maghiari, a cărei casă era ca un muzeu de obiecte tradiționale, maghiare; costume populare maghiare, o ladă de zestre pictată, vase pictate, picturi deasupra ușilor, toate cu motive florale tradițional maghiare. Ne-au vorbit despre asociația lor, prin intermediul căreia reușesc să atragă fonduri de la guvernul maghiar, fonduri destinate minorității maghiare din alte țări. Tot în Mera, am vizitat "Muzeul Bivolului" . Să fiu sincer, "Muzeul Bivolului" , mi-a amintit foarte mult de copilărie. Bunicii mei aveau boi, boii se aseamănă foarte mult cu bivolii, iar foarte multe dintre obiectele văzute acolo, deja le cunoșteam. Acolo am văzut: care, pluguri, juguri, talăngi, bidoane de lapte, lanțuri și multe alte obiecte. Masa de prânz am luat-o la muzeu, unde ni s-a oferit gulaș.


În după amiaza zilei, am făcut o vizită la Gradina Botanică "Alexandru Borza", din Cluj-Napoca. În comparație cu cea din Craiova, grădina Botanică din Cluj-Napoca este mult mai mare și mult mai frumoasă.


În ultima zi, după ce am plecat de la hotel, ,, am dat o fugă,, până la Băișoara, unde am putut vedea vâltoarea de acolo și modul în care apa este dirijată și folosită la spălarea hainelor, în mod tradițional.


Ultimul popas pe care l-am făcut, în drumul de întoarcere, a fost la Conacul Secuiesc, un restaurant din județul Alba, unde am luat masa de prânz. Locul era foarte frumos, acolo am văzut un leagăn făcut cu târne în loc de scaune, și o mică cascadă care curgea într-un lac în care înotau pești colorați.


Călătoria în județul Cluj, a fost un adevărat deliciu. Mă bucur că încă mai există zone în România, unde tradițiile sunt păstrate, nu uitate.


P. S. Poza este făcută la Muzeul Bivolului, din Mera.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți