Morile de apă de la Rudăria
Salut, în această toamnă, am avut parte de prima noastră vacanță în 3; eu, Deea, și cu Emi. Am decis ca pentru câteva zile, să ne refugiem, undeva la poalele muntelui, departe de orașele mari, și să ne relaxăm. Am ales ca loc de refugiu, zona "Băile Herculane".
Am plecat la drum în jurul orei 8 dimineața, iar prima noastră oprire am făcut-o la Severin. Acolo, am luat o mică gustare, și cum locul unde am parcat era foarte aproape de malul Dunării, l-am luat pe Emi, să-i arăt Dunărea. Nu stiu dacă a înțeles ceva, dar pot să spun că, nu am mai văzut Dunărea, niciodată așa de mare.
Următoarea oprire am făcut-o la Orșova, unde am încercat să găsim un vaporaș care făcea croaziere pe Dunăre, dar, fără succes. Deoarece, mai aveam câteva ore până să ne putem caza, am hotărât să umplem timpul, cu o altă activitate. Am cautat pe internet și am descoperit că "Morile de apa de la Rudaria" ar fi ceva ce merită vizitat. Drumul, până acolo, a fost mai lung decât ne-am așteptat, dar eu zic că a meritat.
"Morile de apă de la Rudaria" sunt în număr de 22 și sunt situate în comuna Eftimie Murgu, județul Caraș Severin. Acestea erau folosite pentru a macina porumbul, grâul, precum și alte cereale. Procesul de macinare se realiza cu ajutorul apei care izvorăște din munte. Apa era captată si dirijată în mod inteligent folosind baraje contruite din lemn și canale speciale.
Când am ajuns la zona cu suveniruri, vântul bătea mai puternic, decât acolo unde am parcat mașina, așa că a trebuit să luăm ceva hâinuțe în plus pentru Emi. A urmat apoi o călătorie de zeci de minute, de-a lungul pârâului care alimenta morile, în care am analizat felul în care erau construite morile, și întrebuințarea fiecăreia. Una, chiar avea o listă cu morarii, care s-au ocupat de ea de-a lungul timpului. Vântul va bătea din ce in ce mai tare, cu cât avansăm mai mult în interiorul muntelui, așa că ne-a fost destul de greu să înaintăm, dar am reușit.
Moara care mi-a plăcut cel mai mult, a fost "Moara de la tunel" cea aflată cel mai departe în inima muntelui. În spatele acesteia, în stâncă, era săpat un tunel, prin care curgea, cu viteză foarte mare, apă. Apa era folosită pentru a pune, acestă moară, precum și celelalte mori, în mișcare. Lângă moară, la firul apei, erau așezate două bănci și o masă, unde te puteai odihni, admira peisajul, care a fost foarte frumos, sau mânca ceva.
La plecare, de la una din căbănuțele amenajate, am cumpărat, sirop de brad, sirop de cătină, și sirop de patlagină.
La ora 16.00, ne-am cazat la hotel, iar seara, am petrecut-o la piscină.
P.s. În drumul nostru spre "Moara de la tunel", am trecut pe lângă un mic fir de apă, care se scurgea de pe munte, asemanator unei cascade micuțe, căruia i-am pus numele Emi.