Muzeul Trenulețelor "Valentin Banciu", o oază de copilărie, într-o lume a adultilor
17.11.2024
Salut, excursia noastră a continuat prin vizitarea "Muzeului Trenuletelor Valentin Banciu", situat la câteva străzi de "Castelul Corvinilor".
Aventura în lumea trenulețelor a început încă de la intrare, ușa având forma unui vagon de tren, iar intrarea se realiza prin una din ușile acestuia. Imediat ce ai intrat, te întâmpină manechinul unui controlor, care pare că spune "Biletele la control, vă rog". După ce am luat biletele de intrare, care aveau o formă specială; micuțe, cartonate, și cu un tren desenat pe ele, și după ce au fost perforate asemenea unor bilete de tren adevărate, am continuat aventura mai departe.
Am văzut machetele unor orașele, în miniatură; cu clădiri, mașinuțe, camioane, case, oameni, animăluțe, relief montan, de deal și de câmpie, străzi, printre care, trenulețele se plimbau de la un capăt la altul al machetelor.
O altă machetă, destul de mare ca întindere, prezenta relieful montan - cu cascade, poduri, copaci, tuneluri pentru trenuri, vegetație - în cele patru anotimpuri, primăvară, vară, toamnă, iarnă. Trenurile care circulau pe această machetă erau sincronizate, ca atunci când unul oprea în gară, pornea altul. Erau foarte multe modele de trenuri, printre care și cele albastre, care circulă în România. Trenul intra într-un tunel și ieșea pe altă parte, de unde nici nu te așteptai.
La un moment dat, doamna care vindea bilete a stins luminile, pentru a creea "efectul de noapte", iar luminile trenulețelor și machetelor, au început să lumineze încăperea, creând o admosferă foarte frumoasă.
Într-o cameră alăturată expoziției, era o altă expoziție, de machete; de trenulețe, și de mașini, de diferite modele, culori, dimensiuni, toate inclusiv trenulețele, făcând parte din colecția personală și aparținând fostului pilot de curse Valentin Banciu.
Fiind pasionat de trenulețe, Emi a fost foarte încântat de vizita pe care am făcut-o. Privea totul cu atât de multă uimire, și atât de multă încântare, încât este greu de descris în cuvinte. Ar fi vrut să nu plecăm de acolo niciodată, și dacă ar fi putut le-ar fi luat pe toate acasă, să doarmă cu ele în pătuț.
După această vizită, am luat decizia să așteptăm până se răcorește, și apoi să ne întoarcem acasă, fiind foarte obosiți.
După ce am mâncat pizza, am realizat că telefoanele noastre nu mai au baterie, și am gândit câteva strategii despre cum să ne încărcam telefoanele: 1. Să cumpărăm un adaptor pentru mașină, ca să încărcăm telefoanele, la mașină; am cumpărat dar nu a mers, din cauza mașinii, care nu avea mufa bună, 2. Am văzut că în Hunedoara, stațiile de autobuz au locuri speciale (mufe) pentru încărcat telefoanele; am căutat dar toate erau stricate. 3. Am mers la o cafenea, am căutat o masă lângă o priză, am găsit-o, și apoi ne-am dus tot neamul acolo, adică eu, Deea și Emi, am cumpărat prăjituri și sucuri, și ne-am încărcat telefoanele. Am luat chiar și un puzzle magnetic și l-am pus pe masă ca să-l ținem pe Emi ocupat. Nu știu ce au gândit ceilalți despre noi.... și nici nu vreau să aflu... ha, ha, ha.
În goana noastră după energie electrică, am vizitat și centrul Hunedoarei (foarte frumos), o alee, pe care, fiecare celebritate hunedoreană avea câte o stea, și o altă alee, cu citate pictate cu alb, pe un fundal mov, pe stâlpii de susținere al unei clădiri. Două dintre ele mi-au rămas în minte... "Fi bun când se poate" .... "Întotdeauna se poate."
Seară, am plecat spre casă, noaptea am petrecut-o în Petroșani, iar ziua următoare am ajuns acasă.
Hunedoara este un oraș frumos, liniștit, cu oameni calmi, liniștiți de care o să ne amintim cu drag.
