În ziua de Paște, brusc, ne-a lovit o idee. "Hai să facem o mică excursie. Decât să stăm toată ziua în pat, mai bine să plecăm la plimbare." Am luat o ladă frigorifică, am pus gheață, ouă, cozonac, apă, suc, bere fără alcool, apoi am sunat câțiva prieteni și am plecat la drum.
Prima noastră oprire a fost, din dorința mea, orașul Târgu Jiu. Am mers în "Parcul Central Constantin Brâncuși", unde am vizitat sculpturile marelui artist "Constantin Brâncuși". "Poarta Sărutului" are lățimea de 6,45 m, înălțimea de 5,13 m și grosimea de 1,69 m, și poate fi privită că un triumf al dragostei asupra încercărilor vieții. Spre surprinderea mea, parcul era foarte aglomerat, încât nu am apucat să facem nici măcar o poză la "Poarta Sărutului"; mereu era cineva, acolo, făcând fotografii. Am făcut doar câteva fotografii, din depărtare, vrând să avem o amintire frumoasă.
Ne-am îndreptat pașii spre cea de a doua sculptură a lui Constantin Brâncuși aflată în parc, "Masa Tăcerii". "Masa Tăcerii" este o reprezentare a "Cinei cea de taină". Cele 12 scaune din jurul mesei reprezintă apostolii, adunați în jurul mesei centrale, "Isus Hristos". Din fericire, în zona mesei, nu a fost foarte multă lume, așa că am putut face, admira această sculptură în toată splendoarea ei.
Apoi, am decis să mergem în micul părculeț, din insula situată în mijlocul râului Jiu. În drumul spre aceasta am trecut pe lângă o casă cu etaj, tradițională, gorjeană, și pe lângă o sculptură care reprezenta 2 oameni, ajunși la vârsta maturității, îmbrățișați. Pe insulă, a fost foarte cald, așa că, am făcut doar câteva poze, apoi ne-am întors la mașină.
Ne-am îndreptat spre micul părculeț, unde era așezată cea de a treia sculptură a lui Constantin Brâncuși, "Coloana infinitului" sau "Coloana recunoștinței fără de sfârșit". Aceasta a fost are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 32 de piese suprapuse. Ea reprezintă un omagiu adus soldaților români căzuți în primul război mondial. După câteva minute de admirat măreața sculptură, era timpul să plecăm spre adevărata noastră destinație.
Prima oprire pe care, am făcut-o, pe Transalpina, a fost la nivelul cabanelor unde se vindeau dulciuri si mâncare, iarna trecută. Ne-am oprit acolo, deoarece peisajul era superb. Apoi ne-am continuat călătoria, până dincolo de stațiunea Rânca, unde, ce să vezi, deși nu era frig, exista încă un strat important de zăpadă de aproape 1 metru. Era un deșert alb în ziua de Paște. Nu am rezistat, și deși eram îmbrăcat cu tricou, pantaloni scurți și papuci, am oprit mașina, am coborât și am început să ne jucam cu zăpada, puțin geruită. Era sfârșitul lunii aprilie și noi ne jucam cu zăpadă. Deși, de câteva ori am scăpat cu picioarele în zăpadă, și acestea mi-au înghețat, încât a fost nevoie să mă întorc la mașină, să mă încălzesc, a fost cel mai fain Paște din viața mea.
