Salut, azi voi vorbi despre un loc foarte drag mie, din Bruxelles, "Parcul Rouge-Cloitre", un loc frumos, încântător și relaxant, ideal pentru a petrece o zi, împreună cu familia, în natură.
Începuturile zonei Rouge-Cloître datează din secolul XIV când un grup de călugări s-au stabilit, acolo, iar cu ajutorul donațiilor au reușit; să ridice o capelă, să construiască chilii și să construiască un zid de cărămidă roșie, care avea ca scop protejarea acestor clădiri monahale. Călugării au drenat mlaștinile din jur, au plantat pomi fructiferi, viță de vie și culturi de legume și au amenajat iazurile pentru a fi folosite pentru piscicultura. În 1910 Rouge-Cloitre a fost cedat statului belgian, iar din 1992 a intrat în administrarea "Regiunii Capitalei Bruxelles."
"Parcul Rouge-Cloitre" este situat în comuna Auderghem, la periferia "Regiunii Capitalei Bruxelles" , și reprezintă o mică prelungire a "Foret de Soignes". Am luat contact cu acest parc prin intermediul "Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Harmony," cu ocazia unui sabat organizat în natură. La un moment dat, după ce s-a terminat predica și "am evadat", și am plecat să vizităm parcul.
Pentru câteva sute de metri, am mers de-a lungul lacului, unde câțiva pescari își încercau norocul în speranța că vor prinde marea captură, apoi, am luat-o, pe o cărare alăturată, și am intrat în adancul pădurii "Foret de Soignes" . Spre surprinderea mea, zona era destul de circulată, deoarece ne-am întâlnit cu câțiva turiști și cu un cățel, iar acolo, în adâncul pădurii era construită o mică platformă pe care turiștii se puteau așeza să se odihnească. Ne-am odihnit acolo câteva minute, timp în care am văzut o veveriță micuță, care ieșise să se bucure de mica rază de soare care a pătruns pintre frunzele copacilor și a ajuns până la ea. Ne-am bucurat din plin de acest moment de relaxare, în mijlocul naturii și ne-am încărcat cu energie.
O altă vizită de neuitat în acest parc a fost cea pe care am făcut-o alături de soția mea, cu câteva săptămâni să se întoarcă în România. Văzând că vreau să mai revedem acest parc încă o dată, înainte să plece, mi-a făcut pe plac și am plecat la drum. Am luat tramul, am ajuns la parc, și am intrat pe o intrare secundară. Ce nu știam eu legat de această călătorie e că, soția mea, avea de gând să percheziționeze fiecare alun și să confiște fiecare alună, pe care apoi să le folosească pentru consumul propriu. Am căutat alune în zona celor două mari lacuri, și în adâncul pădurii, dar în același timp am făcut și câteva poze faine. La un moment dat ne-am rătăcit în mijlocul pădurii, ea zicea să o luăm în stânga, iar eu ziceam să o luăm în dreapta... sau invers. Important e că am pierdut pariul, ea a avut dreptate, iar seara, a trebuit să-i fac masaj, la picioare. În ultima parte a călătoriei din acea zi, am vizitat zona capelei și zona chiliilor, am făcut câteva poze frumoase acolo.
Pe lângă iazurile cu pește, pădurea faină, pârâul care curgea la intrarea principală, ador la acest parc, clădirile monahale și plantațiile de pomi fructiferi și de viță de vie, lucru care m-a făcut, să mă duc mai mult cu gândul la nordul Italiei decât la Belgia.
P. S. Ultima seara, împreună, în Bruxelles am petrecut-o în zona Louisa, de unde am privit luminile orașului Bruxelles, noaptea. Apoi, am urcat într-o roată gigant, de unde priveliștea asupra orașului era și mai încântătoare. Marea noastră surpriză a fost că cei care lucrau la roată au fost tot români.
Love you, miss you and see you soon, Deea!
