Straja, reîntoarcere după 15 ani

17.09.2024

Salut! De mult timp am dorit, să vizitez, zona județului Hunedoara, iar vara aceasta, în acest concediu, am găsit ocazia perfectă.
 
Am plecat la drum într-o zi de luni, și după două mici opriri, am ajuns în sfârșit, la Defileul Jiului, locul pe unde se face trecerea între Transilvania și Țara Românească. Am străbătut defileul în câteva zeci de minute, timp în care eu și cel mic, am admirat munții împăduriți, cu copaci aproape maronii, cursul Jiului, și mai ales liniile de cale ferată, în speranța că va apărea un tren. Cel mic e fascinat de trenuri, sau "ciu-ciu" cum le spune el. La un moment dat, am văzut și un cerb care păștea liniștit pe marginea șoselei.


După ceva timp, am oprit pentru a mânca. În spatele mașinii noastre a oprit un tir. Emi i-a făcut cu mâna șoferului de tir, iar șoferul i-a făcut cu mâna înapoi. Tot stând acolo, am văzut și un tren mare și roșu care a trecut pe șine, a fost extrem de fericit.


După ce am ieșit din Defileul Jiului, aveam o decizie importantă de luat, dacă o luăm spre Petroșani, sau spre Lupeni, și orașele de pe malul Jiului de Vest.


Am luat-o spre Lupeni. Am pornit spre  Straja, și am încercat să ajungem până în cel mai înalt punct al stațiunii, sperând că de acolo vom avea parte de un peisaj minunat. Ne-a luat ceva timp, să ajungem în stațiune, deoarece am încurcat drumul de mai multe ori, dar în final am ajuns.


Prima, singura, și ultima dată am vizitat stațiunea Straja acum 15 ani, mai precis în 2009, și îmi lăsase o amintire foarte frumoasă. Am urcat, cu mașina, cât am putut, de sus, în speranța că vom avea parte de un peisaj foarte frumos. Din păcate mulțimea de vile și case de vacanță apărute în cei 15 ani, a făcut ca acel peisaj să nu mai fie la fel de fain. Probabil daca am fi urcat, la pas, mai sus, am fi avut parte de un peisaj mult mai frumos.


La Straja, am avut plăcerea să mă reîntâlnesc cu un vechi prieten, cu ursul Baloo sau Bu, cum îi zice Emi. Au trecut 15 ani de când nu l-am mai văzut, și în acest timp a îmbătrânit, mai avea un singur colț. Dacă ar fi sa judecăm după ce am găsit pe internet, Baloo ar avea în jur de 24-25 de ani, iar ursul trăiește în jur de 20-30 de ani, ceea ce însemnă că Baloo a ajuns la bătrânețe. Mă bucur că am avut plăcerea să-l mai văd încă o dată, și să-l prezint și fiului meu.


Dacă în orașe temperatura era în jurul valorii de 30 de grade, în stațiunea Straja, în vârful muntelui, era în jurul de 20 de grade. Pentru câteva momente, ne-am gândit să înnoptăm acolo, dar am ajuns la concluzia că dacă acum, ziua, erau 20 de grade, noaptea aveau să fie undeva în jur de 10 grade, deci prea frig că să înnoptăm acolo.


La întoarcere, am oprit la un mic izvor de munte, numit "Izvorul lui Moșu" de unde am băut apă rece și bună.


Foto: Stațiunea Straja văzută din aer

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți