Târgul de Crăciun, Râmnicu Vâlcea, 2023

30.12.2023

Salut, la începutul lunii decembrie, în timpul unei excursii la Călimănești, pe drumul de întoarcere am făcut o scurtă oprire în Râmnicu Vâlcea.
 
După ce am mers în mall și am cumpărat câteva haine pentru cel mic, ne-am dus să vizităm Târgul de Crăciun, din centrul orașului.


Situat în centrul orașului și în parcul "Mircea Cel Bătrân", Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea este mai mic decât cel din Craiova, și mult mai puțin aglomerat, și are prețuri mult mai accesibile. De exemplu am luat un kurtos atât la Craiova, cât și la Vâlcea, pe cel de la Craiova am dat 25 de lei și a avut gust de drojdie, iar pe cel din Râmnicu Vâlcea am dat 15 lei și a fost foarte bun.


La Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea poți vedea: un patinoar destul de fain, o roată gigant, căsuțe cu mâncare și cu jucării, o machetă care reprezintă scena nașterii Domnului Isus Hristos, un tunel din arcade cu luminițe și un brad natural, uriaș, încărcat cu globuri și luminițe.


Încă din primele clipe, am fost atras de tunelul din arcade, la intrarea căruia scria "Sărbători Fericite". Erau aproximativ 10 arcade din luminițe înșirate în linie, în diagonală care tăiau în două Târgul de Crăciun. Acolo am făcut foarte multe poze, find unul dintre cele mai potrivite locuri pentru asta.


Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult, a fost bradul natural, uriaș, încărcat cu globuri și cu luminițe. Este mult mai frumos un brad natural decât unul artificial. La cel natural simți mirosul, acela, de cetina de brad, te poți juca cu frunzele lui, pe când la cel artificial nu simți nici un miros, în cel mai rău caz, miros de cauciuc. La cel natural, atunci când adie vântul auzi, cum, acesta foșnește crenguțele și cum lovește globurile, pe când la cel artificial nu auzi nimic. Și aici, la brad, am făcut câteva poze faine.


Mi-a plăcut foarte mult felul cum erau alternate jocurile de lumini. La un moment dat, era o lumină galbenă și caldă, iar peste câteva minute era o lumină albă și rece.


După ce am mâncat kurtos, și câte o chifla de pui de la Maestro, ne-am urcat în mașină, și am decis să plecăm spre casă. Doar că....am avut parte de o mică peripeție. În Râmnicu Vâlcea, există benzi speciale pentru taxiuri. Taxiurile intra pe acea bandă, se așeză în linie, iar clienții sunt obligați astfel să ia, mereu, taxiul din fruntea coloanei, pe principiul primul venit, primul servit. Ne știind de acel lucru, noi am intrat din greșeală cu mașina pe acea bandă specială, pentru taxiuri, și a fost destul de dificil să ieșim. A trebuit să dau cu spatele câțiva zeci de metri, norocul meu a fost că nu s-au așezat taxiuri la coadă în spatele mașinii, altfel am fi rămas blocați acolo.


Vrând, nevrând am adunat încă o amintire făină de spus copiilor și nepoților.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți