Salut, după ce s-a lăsat întunericul, am plecat din Brașov. Am luat această decizie, deoarece am sperat că drumul nu va fi aglomerat. Dar, din nefericire, s-a întâmplat tocmai opusul, -drumul a început să fie din ce în ce mai aglomerat și a început să plouă torențial. La un moment dat, am oprit mașina pe una din ulițele satului Șercaia, pentru a lăsa motorul să se răcească. După câteva zeci de minute am plecat de acolo, deoarece ploua foarte tare, apa inundase foarte multe curți, iar sătenii adunați acolo, spuneau că urma o viitură, viitură care dacă ar fi distrus podul principal am fi rămas izolați acolo, cel puțin până ziua următoare. Drumul nostru a continuat până am ajuns la o pensiune, iar dimineața , ne-am continuat traseul făcând scurte opriri la "Herghelia Sâmbăta de Sus" și la "Cetatea Făgăraș".
După câteva zeci de minute de condus, în depărtare au început sa se vadă crestele munților. Peisajul era absolut, superb: cerul aproape senin, acompania vârfurile munților formând un tablou perfect. Cu cât înaintam mai mult, cu atât peisajul părea mai spectaculos.
Imediat cum am intrat pe drumul Transfăgărășan, am simțit o diferență considerabilă de temperatură, dată de minunata pădure verde care flanca drumul pe ambele laturi. Senzația a fost nemaipomenită. După ce am trecut de borna de peste 1000 de metri altitudine, am tras mașina pe dreapta și profitând de un gol imens în oaza de verdeață, am admirat peisajul. Eram aproape de nivelul norilor, iar tot ce se zărea în depărtare: brazii, ceilalți copaci, păreau niște furnici mici și verzi care populau văile munților.
Următoarea oprire, am făcut-o în zona "Cascadei Bîlea" unde am fotografiat cascada, de la depărtare, și unde am cumpărat o plăcuță din lemn cu următorul citat din Biblie: 1 Corinteni 13, 4-8. "Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată."
A treia noastră oprire a fost într-o zonă plată, întinsă, de la bază drumului șerpuit, dar deasupra cascadei Bîlea, unde am făcut multe poze minunate.
Urcarea zonei șerpuite a Transfăgărășanului, a fost o experiență destul de interesantă și de palpitantă, mai ales pentru șofer, care trebuia să manevreze cu grijă mașina datorită curbelor aproape în forma de "U" și destul de periculoase. Din vârful drumului șerpuit priveliștea era uimitoare: o vale, verde, întinsă pe câțiva km, prin mijlocul căreia se șerpuia spectaculos, de la o latură la cealaltă a văii, drumul carosabil.
După câteva minute de mers, am ajuns la nivelul norilor, și nu glumesc. Era atât de frig, încât, atunci când am coborât din mașină, să vizităm "Bâlea lac" a fost nevoie să-mi iau o pătură, în spate, pentru că "muream de frig" (purtam tricou și pantaloni scurți, iar ceilalți purtau geci și pantaloni lungi). Situat la peste 2000 de metri altitudine, "Bâlea Lac" este un lac glaciar din Munții Făgăraș a cărui vizitare te va face să crezi că ai ajuns într-un tărâm mistic, de basm. După câteva minute de mers am ajuns la lac. Lacul era atât de curat, atât de limpede și atât de rece încât un fior îți trecea prin tot corpul de fiecare dată când îl atingeai. Din nefericire, ceața și norii așternuți la acea altitudine ne-au împiedicat să vedem lacul în toată splendoarea lui.
După ce am asistat la un mic incident în care un domn își încheiase cheia în mașină, am cumpărat un kurtoskalacs, apoi ne-am continuat drumul.
