Salut, aș vrea să încep prin a spune că am avut norocul să vizitez Valea Oltului, pe timpul iernii și că, am găsit, acolo, un peisaj de poveste.
Într-o zi de ianuarie, am plecat cu trenul, din gara, din Craiova, și după o călătorie, de câteva ore, am ajuns în stația Păușa, din apropierea Aqua Park Călimănești. Deși zăpadă începuse să se topească, și apa să curgă șiroaie, locul încă mai păstra din frumusețea iernii: coșuri fumegând, crestele munților înzăpezite sau copacii acoperiți cu zăpadă.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne cazăm. După mai bine de 10 minute de mers, și după ce am trecut peste un mic pod, am ajuns în sfârșit la cazare: o pensiune, relativ, nouă, cu un șemineu, și o sufragerie imensă și o cameră faină cu o priveliște minunată.
După câteva minute de odihnă am plecat la Aqua Park Călimănești. Drumul, până acolo, l-am făcut cu mașina, cu proprietarul pensiunii, care avea drum în direcția în care mergeam noi.
Am fost foarte încântat de vizita la Aqua Park Călimănești. În primul rând am rămas impresionat de multitudinea și de diversitatea piscinelor interioare cu apă termală pe care le-am găsit acolo: una pentru copii, și încă trei pentru adulți, cu temperatura și adâncimea apei, diferite. Atunci când am pus pentru prima dată piciorul în apa termală, am simțit o senzație ciudată, dar după câteva minute, bune și după câteva scufundări pot spune că m-am obișnuit cu apa. În al doilea rând am rămas impresionat de faptul că apa termală de acolo, mi-a desfundat sinusurile, mi-a curățat fața de coșuri, și, cel mai important m-a ajutat să mă relaxez. Atunci când stăteam în apa termală și mă lăsam purtat de apă, simțeam ca evadez din cotidian și ca las toate grijile și toate problemele de o parte.
După două ore de relaxare am decis că e timpul să plecăm spre pensiune și să gătim ceva. Înainte de a ajunge la pensiune am facut o mică plimbare prin Parcul Național Cozia, unde am făcut multe poze, ne-am jucat cu zăpadă și am mers de a lungul felezei Oltului.
Trecând un pod, peste Olt, și apoi mergând cam 10 minute am ajuns la pensiune. Aici am avut parte de o seară minunată. În primul rând, ne-am încălzit la șemineul din sufragerie, în al doilea rând văzut un film foarte frumos, iar în al treilea rând am mâncat o cină delicioasă de spaghete, gătită de prietena mea.
Va urma...