Salut, azi aș vrea să vorbesc despre primul an petrecut la Departamentul de Artă, din Craiova.
Primul an petrecut la Departamentul de Artă a fost un an interesant; am cunoscut oameni noi, cu care am devenit prieteni, și a trebuit să mă obișnuiesc cu un nou stil de a preda, cel practic.
Am făcut parte dintr-o grupă formată din 2 băieți și 6 fete. Noi, cei 8 tineri, în timpul celor 3 ani de facultate, am format o trupă de teatru, frumoasă, serioasă, muncitoare, de care îmi amintesc și astăzi cu mare drag.
Primul text pe care l-am lucrat a fost un sonet (sonetul 140, cred) de William Shakespeare. Fiind încă un începător în domeniul teatrului, pot spune că m-am descurcat onorabil, luând o notă bună. În semestrul următor, la aceeași materie, am lucrat poezia "Cercul" din volumul "La lilieci" de Marin Sorescu. Și la această poezie m-am descurcat bine, luând aceiași notă.
În ceea ce privește disciplina actorie, în primul semestru am lucrat bucăți din romane iar pe semestrul al doilea, am lucrat scene din piese de teatru.
Primul semestru a decurs excelent, am simțit o mare plăcere atunci când ,,am jucat,, soțul în "Soția", o nuvelă scurtă de A. P. Cehov și Raskolnikov în "Crimă și pedeapsă" de Dostoievski (scena în care Raskolnikov îi spune Soniei cine este criminalul). Cea mai mare satisfacție am simțit-o la bucata din "Crimă și Pedeapsă", deoarece a fost o bucată grea, la care am lucrat mult și la care am pus tot sufletul.
În semestrul al doilea, lucrurile s-au schimbat puțin și am avut de lucrat mai multe bucăți, am fost: Rudy în "Patima Roșie" de Mihail Sorbul (o scenă), Alexandru Manea în "Visul unei nopți de iarnă" de Tudor Mușatescu (o scenă) și Cliff în "Privește înapoi cu mânie" de John Osborne (o scenă). Scena mea preferată din acest semestru a fost cea din "Visul unei nopți de iarnă" de Tudor Mușatescu, deoarece, textul mi-a plăcut foarte mult.
Primul an de facultate a fost unul al adaptării și al inițierii în arta teatrului. Fiecare lucru pe care l-am învățat în acest an, avea să fie aplicat mai departe pe scenă.
P. S. Fotografia este din primăvara primului an de facultate